După ce la sfârșitul anului trecut ministrul austriac de interne s-a opus aderării României și Bulgariei la Schengen, motivând că cele două țări nu au reușit să împiedice imigrația ilegală, Gerhard Karner, așteptat miercuri la București pentru discuții cu Lucian Bode, a prezentat marți, la Viena, o situație care arată că în 2022 au fost arestați în Austria cu 61% mai mulți traficanți de persoane decât în 2021, iar 52 dintre aceștia au fost români.
România și Bulgaria se numără printre principalele țări sursă din Uniunea Europeană pentru traficul de ființe umane din cauza sărăciei, a excluziunii sociale și a părăsirii timpurii a școlii, a declarat joi, la Sofia, un oficial bulgar în cadrul unui eveniment organizat cu ocazia Zilei Europene de Luptă împotriva Traficului de Persoane, relatează BTA.
Poliția Română face licitație pentru cumpărarea a 36 de mașini de teren și patru microbuze, necesare combaterii traficului de persoane. Valoarea contractului este estimată la 2,27 milioane lei, bani proveniți din fonduri europene nerambursabile și cofinanțare publică norvegiană.